Cuvinte cheie: invatamant

Le-am cerut  studenților mei, anul III Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem  englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX și nici o poezie.  (Au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. cinci au povestit piesa de teatru „Romeo și Julieta” (numita  alternativ “roman“, „novel”, ori „poem”). Restul de cincisprezece din șaizeci, care și-au amintit totuși o poezie, au scris totuși în engleză. Am corectat mai jos greșelile lor :

Îmi este inexplicabil cum asemenea studenți pot deveni profesori, când în orânduirea veche, bolșevică și totalitaristă, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situație?

Puțin după Revoluție, prin 1995 cred, au apărut locurile cu taxă la Universități. Ceva mai târziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universitățile au dat de gustul banilor. Studenții deveneau intangibili. Devreme ce plăteau, prezenți sau nu, trebuiau să treaca examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămâneau suplinitori, și titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.

Primii studenți pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna , studenții au terminat în trei ani în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licență de șaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).

Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiți, mai prost pregătiți decât precedenții.  Paradoxal, se face mai multa școală la liceu decât la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenți elevii care nu învață, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt plătiți după numărul de elevi. Studenții sunt mai prost pregătiți decât elevii de liceu.

Le-am cerut celor șaizeci de studenți ai mei referate. Din șaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, www.referate. ro.

O vină pentru situație o are așa-numitul învățământ axat pe competențe. În noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobândesc competențe. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de școală nouă! - hai maestre, iar formularea asta super-obosită? N-ai spus tu mai sus că pedagogii ăștia sunt în marea lor majoritate suplinitori, produse ale sistemului Bologna? La ce te-ai fi putut aștepta?

Există materii axate pe competențe (a învăța engleză, franceză ori muzică înseamnă să știi vorbi engleza, franceza, respectiv să cânți, fluieri sau fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoștințe (istoria, geografia, anatomia și zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia și chimia, în care competențele și cunoștințele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoștințe. Educația axată pe competențe naște monștri, fiindcă a ști cine a pictat Gioconda e o cunoștință, nu o competență. - perfect de acord cu argumentația asta.

O altă studentă, tot de anul III Litere, mă înștiințează că poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistrețul cu colți de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poți identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză știe după trei ani că în engleză, romanul se numește novel.

Universitatea zulusă 

Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la Universitatea gratuită cu concurs de admitere și cu număr limitat de locuri.  E suficient că s-a  închis un cerc vicios, că absolvenții de universități „fast-food” au virusat învățământul gimnazial și liceal, și trimit universităților liceeni care nu știu nimic. - „e indispensabil ca să se revină”??? - domn' Profesor, n-ar fi sunat mai bine „este indispensabil să se revină”?

Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, țară mică, cu suprafața Moldovei, are trei universități pe locurile 102, 114 si 132 din lume. - nu este singura anomalie care există în Israel, țara cu una dintre cele mai puternice armate din lume și cu o influență enormă în mediile economice, financiare, bancare, etc... ah! Și să nu uităm de relația lor specială cu Big Brother (America).

Carolina din Praga e pe locul 230 în lume.

Universitatea Eotvos Lorand  din Budapesta e pe locul 400.

Universitatea Bucuresti e pe locul 500, lângă Universitatea din Szeged , (populație 166 000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan și Sri Lanka .

Universitatea din Liubliana e pe locul 400.

Universitatea Lagelona din Polonia e pe locul 302.

Universitatea Ben Gurion, din deșertul Neghev, e pe locul 323.

Universitatea Babes-Bolyai este după locul 600, lângă niște universități saudite, srilankeze și kazahe (nisip, jungla, nisip).

Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se oprește la primele cinci sute de universități din lume, unde pe la coadă se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana și cea din Wellington, Noua Zeelanda.

Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280 000 locuitori) și cea din Wellington (386 000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului). Acum sincer, chestia asta cu topurile mi se pare puțin trasă de păr: care sunt criteriile după care sunt întocmite acestea (număr de studenți, număr de absovenți premiați cu Nobel sau numărul de absovenți deveniți milionari), cine le întocmește etc... poziția geografică a universităților nu mi se pare relevantă mai ales că sunt țări cu mult nisip care au un PIB de câteva zeci de ori mai mare decât România. Cred că aceste topuri seamănă cu topul celor mai frumoase/bune/fiabile autoturisme... și anume un rol important îl joacă persoana sau entitatea care le întocmește.

Am expus în Observatorul cultural, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greșelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaștere precară a limbii latine. (Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. „Una este o epidemie terminată, altceva e o epidemie care mocnește.”

Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sunt secăturile molimei, și alta scufundările în somn adânc“.

(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. „Căința înseamnă să deplângi cele săvârșite și să nu săvârșești lucruri de deplâns.”

Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Căința a fost dată spre a plânge, dar nu înseamnă că plânsul o și face eficientă“. - interesantă adaptare...

(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. „Trecuseși  cu vederea acest lucru mai sus.”  Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Așadar, acest lucru îl pui mai presus“.

(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …„ca transparența la aer”… Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…“.

Un om care confundă „a neglija” cu „a pune mai presus”, și care confundă transparența aerului cu opacitatea aramei, prevedeam în acel articol, va deveni în curând conducător de doctorate în limba și literatura latină. Profeția mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara, conduce doctorate în limba și literatura latină. - Mie îmi miroase aici puțin a struguri acri...

Învățământul românesc e prăbușit cu totul. Predau profesori care fac greșeli de clasa a șasea. Absolvă cu diplomă studenți care acum cinsprezece ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificați.Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat în glumă. Recomand vizualizarea filmului Idiocracy pentru mai multe detalii asupra posibilelor urmări ale acestui mod de abordare a învățământului.

Sunt un excelent prooroc. - și puțin modest, pe deasupra.

Să nu se mai mire nimeni că n-avem universități remarcabile cu cercetători remarcabili, când înșiși conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Coda 

Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo patruzeci de ani în urmă. Am stat cu de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sirbu si Art Nouveau. Citise imens.

Am stat de vorbă la Sasca Montana cu un batrânel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice și Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temniță grea dupa 1950. - o fi avut omul timp să studieze acolo. Glumesc acum deși consider că nu era nevoie să epatezi aici...

Când universitățile românești vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenților de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiți amabili și treziți-mă.

Problema universităților din Romania nu e să ajungă din urmă cine știe ce universitati vestice. (- și cu topurile de mai sus, cum rămâne?), problema universităților noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor românești din 1988. - frumos spus... trist și adevărat.

Și atunci mai vorbim.

Educația e singurul domeniu în care nu se vorbește de greaua moștenire a comunismului. Regimul de debandadă, numit democrație și miniștrii incapabili și iresponsabili au transformat învățământul românesc într-un haos. - s-au schimbat și condițiile sociale, învățământul de inspirație sovietică nu ar fi rezistat nici în cel mai fantezist scenariu. Cu reforma în schimb, e altă poveste...

Din toți olimpicii internaționali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie la Universitatea din București, fiindcă nu știa engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.

Fac încă patru profeții:

• Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română. - foarte probabil dar prea puțin relevant.
• Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studenților români va fi același ca cel pe care l-am pomenit mai sus. - păi dacă l-ai pomenit deja mai sus, în ce mod/fel va fi altfel peste zece ani?
• Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor cinci sute de universități din lume, iar kazahii, saudiții, srilankezii  și zulusii ne vor privi, ca și acum, de sus - după cum am mai scris deja, nu m-ar încânta prea tare dacă România ar avea 10 universități în top 500 și nivelul de alfabetism ar fi egal cu cel din prezent (mai ales în clasa politică).
• Nici peste zece ani ministerul educației nu-și va decupa din presă un articol despre starea învățământului român, ca să-l aibă la îndemână. - your point being...???