Cuvinte cheie: bani | credite | furt | jocuri de noroc | placere | statut social

Societatea a evoluat de aşa manieră încât s-a ajuns ca statutul social să se construiască în jurul banului, acel simbol al valorii acceptat de comun acord în societate. Dar în locul tendinţei sănătoase ca oamenii valoroşi să  devină respectaţi şi să acumuleze valori materiale ca urmare a propriei lor valori umane s-a ajuns la tendinţa nesănătoasă ca oamenii care au acumulat valori materiale să fie consideraţi valoroşi şi să devină respectaţi printre oameni. Statutul se construieşte cu bani în zilele noastre.

Statutul social se câştiga greu atunci pe când trăiam în peşteri, se câştigă greu şi acum, în timpurile moderne. Era foarte căutat pe atunci, este cel puţin la fel de căutat şi în zilele noastre. Au fost dintotdeauna mulţi pretendenţi şi puţine locuri. Marea diferenţă faţă de vremurile străvechi constă în modalitatea în care statutul social se poate câştiga, şi aici banul joacă un rol esenţial.

Ne putem compensa în bună măsură propria mediocritate simţindu-ne valoroşi (aşa cum ne-am dorit) dacă ne înconjurăm, de exemplu, de bunuri de valoare care funcţionează ca nişte extensii sociale ale persoanei noastre: nişte haine de firmă, un ceas de câteva mii sau zeci de mii de euro, o maşină opulentă, o casă superluxoasă într-un cartier de oameni înstăriţi. Toate cu mult peste nevoile noastre reale. Accesoriile astea ne cresc mult respectul pentru propria persoană, ne fac să ne simţim nişte răsfăţaţi ai sorţii, nişte copii teribili, râvniţi în anturajul multor oameni alături de care, din diverse motive, ne place să trăim.

Nu vreau să detaliez mai mult cum s-a ajuns la o astfel de denaturare a firescului, ce mă interesează acum este faptul că banul a ajuns să fie considerat de cei mai mulţi ca un paşaport către plăcerea imediată. Deci, pe scurt, ca să ne putem bucura ACUM vrem bani, şi îi vrem tot ACUM, dacă nu s-a putut să îi avem încă de ieri pentru ca azi deja să ne construim fericirea cu ei.

Dar societatea a evoluat de aşa natură încât s-au format sisteme socio-economice care să limiteze accesul majorităţii oamenilor la banii cei mulţi, asigurându-le doar strictul necesar pentru supravieţuire. Bogăţia rămâne a celor puţini. Şi atunci omul de rând flămând de plăcere recurge deseori la soluţii disperate.

De exemplu muşcă momeala care ne este fluturată zilnic pe sub nas, creditele: Vrei bani mulţi şi nu ai? Nicio problemă: îţi dăm noi. Cu împrumut. Îi primeşti ACUM pe toţi, te bucuri de ei (şi cum e vorba de bani MULŢI o să te bucuri MULT). O să-i dai înapoi dar câte puţin, aşa că n-o să te doară prea tare. Ah, şi ne răsplăteşti şi pe noi că ţi-am făcut o bucurie aşa de mare - ne dai înapoi în total mai mulţi bani decât ai primit, dar oricum nu-i simţi, că-i dai câte puţin. Cu ţârâita. Aşa-i că-i o idee grozavă? Vai, şi ce-o să te mai bucuri când o să ai acuşica banii ăia mulţi!!! O să simţi plăcerea de a trăi pulsându-ţi prin vene!

Pentru majoritatea oamenilor este de neconceput să-ţi iei o casă a ta fără un credit, pentru că altă variantă imediată chiar nu se arată. Hai să zicem. Dar interesant este că nevoia de statut prost înţeleasă îi face pe mulţi să se înhame la un credit pe termen lung ca să-şi cumpere nişte "extensii sociale ale sinelui" care vor "expira" cu mult înainte de termenul de returnare a creditului.

Probabil fiecare dintre noi am auzit cazuri când cineva care stă în chirie şi-a luat credit pe zece sau douăzeci de ani ca să-şi cumpere o supermaşină. Care probabil în 5 ani nu îi va mai aduce decât prea puţine satisfacţii, dar din momentul ăla încă vor mai fi multe rate lunare de plătit pentru o plăcere care în final a durat mult prea puţin.

Oamenii îşi doresc atât de mult plăcerea imediată încât ignoră consecinţele nefaste pe termen lung ale acţiunilor pe care le desfăşoară cu singurul scop de a atinge pentru câteva clipe acea plăcere volatilă devenită un soi de fata morgana. Şi culmea este ca ei AU capacitatea de a anticipa consecinţele respective, dar percepţia lor pare alterată în sensul că efectele de termen lung sunt mult minimalizate faţă de plăcerea de termen scurt care îi orbeşte.

Cum se mai pot obţine mulţi bani în timp scurt altfel decât luând un credit? Păi de exemplu dacă te bagi la jocuri de noroc sau pariuri. Sau, de ce nu, furând! Unde mai pui că riscul alungă plictiseala şi ne creşte nivelul de adrenalină, care provoacă ea însăşi un soi de plăcere (simţi că trăieşti, nu-i aşa?) şi duce frecvent la dependenţă. La fel, pe termen scurt poţi avea orgasm după orgasm (mă gândesc acum la plăceri intense în general, nu neapărat sexuale), dar pe termen lung apar efectele care te lovesc ca un bumerang când te aştepţi mai puţin.

La noi în România deceniile comuniste, insipide şi de un gri tern, au creat oamenilor o foame atât de mare de plăcere imediată încât asta s-a reflectat în modelul de afacere tipic care s-a încetăţenit după 1990: tunul. Sunt băiat de gaşcă, descurcăreţ şi deştept foc, mânca-l-ar mama. Mă am bine cu multă lume, ia să fac eu o firmă la repezeală (sau chiar mai multe, păi ce pisicii mei?) şi fac eu cumva ca în câţiva ani (2-3, maxim 5), să mă înfig şi eu la caşcaval, că nu mai merge aşa.

De la dacie şi garsonieră să sar direct în jeep şi vilă cu două-trei nivele şi piscină iar de la bodega din colţ să sar în cluburi luxoase şi să agăţ acolo femei bune pe care să le fac praf cu stilul meu de a sparge banii. Sigur că dacă dau din coate prea tare o să am şi probleme, da' nu-i nimic, doar d'aia am mai multe firme, să mai pot închide din ele dacă-i musai şi să-mi fac altele în loc. Şi dacă mai ajung să trec şi prin ceva procese nu-i problemă, mânca-ţ-aş, că mai ştiu şi eu ceva lume bună, am psihic tare şi nu există să nu scap până la urmă.

Iar dintre cei care nu sunt pregătiţi să joace cărţi mari, unii îşi rod unghiile şi încearcă la scară mai mică. Sunt vânătorii de chilipiruri. Geme ţara de ei. Sigur că fiecare dintre noi încercăm să ne reducem la maximum cheltuielile, dar eu mă refer aici la acea specie de oameni pe care lăcomia îi orbeşte şi îi face să sară cu capul înainte fără să gândească prea mult. Şi care au şanse maxime să-şi ia ţeapă: Nu ştiu să fac bani mulţi, trăiesc dintr-un salariu mizer, sunt vai de steaua mea, dar dacă prind ocazia să iau ceva pe nimic, mă bag fără să clipesc că pentru mine fiecare leuţ contează. Legat de asta îmi trec prin minte acum site-urile de licitaţii de tipul Preţ Bombă (nu dau niciun link pentru că nu vreau să încurajez pe nimeni să le acceseze) unde ne sunt oferite tot felul de produse la licitaţie la preţuri bombă - incredibil de mici. Şi unde licitezi dar nu prea ajungi să câştigi vreodată - te miri cum mereu câştigă unii şi alţii dar tu nu. E şi asta tot o (semi) ţeapă, din moment ce plăteşti pentru faptul că licitezi.

Concluzia e că cei care au ştiut să exploateze slăbiciunile omeneşti au dus-o bine dintotdeauna în sensul că banul nu i-a ocolit, iar reversul medaliei este că cine nu cască ochii, cască punga, cum bine zice acelaşi român, de data asta înţelepţit în focul aprig al amarelor experienţe de viaţă.

Văzând reacţiile foarte diferite ale oamenilor contemporani faţă de problema plăcerii imediate (plăcere care la omul primitiv a fost un mecanism ce a ţinut specia în viaţă), ne punem întrebarea: a devenit oare urmărirea plăcerii imediate o cale spre nefericire în societatea noastră "civilizată"?