Trăim într-o cultură orgasmică
| Societate |
Sau epoca orgasmică. Suntem îndemnaţi prin toate mijloacele (mai pe faţă, mai la nivel subliminal) să ne dorim totul cu un minim de efort. Şi asta pe loc. Sau într-un timp foarte scurt.
Tuturor ne place când vedem cum câte un român ia medalia de aur la vreo disciplină. "Bravo lui, uite că mai există şi români de care sunt mândru!", ne zicem în gând, după care ne întoarcem la oile noastre. Dar numai el ştie câte zeci de mii de ore de antrenament are medalia aia în spate şi câte sacrificii şi frustrări. Dar asta contează mai puţin...bagă-n tine ceva junk de la fast-food şi te vei simţi instant mai bine. De preferabil o porţie dublă, că tot e la ofertă.
Mass media se concentrează cu preponderenţă pe punctul culminant, etapele precedente (care sunt întotdeauna mai lungi şi mai obositoare) fiind prezentate fugitiv, doar pentru crearea contextului, în loc să fie obiectivul principal al clipului sau al ştirii. Excelenţa nu este dată de postura câştigătorului pe podiumul de premiere, ci de truda acestuia, depusă departe de luminile reflectoarelor.
De asemenea, urăsc reclamele cu mesaje centrate pe ideea de "fast", genul:
"Cum să dai jos 10 kg în 3 zile fără să te înfometezi!" sau
"Învaţă limba tailanrusă în doar 3 săptămâni!" ori
"Cum să devii expert în astro-fizică în doar 5 paşi simpli!".
Sigur că da. Numai de-ar fi totul atât de simplu...
O altă categorie de manipulare perversă a subconştientului o constituie reclamele cu tentă sexuală, care asociază sexualitatea cu produsul lăudat, că doar sexul vinde, nu?
sau
Datorită schimbării percepţiei asupra trecerii timpului, deseori ni se pare o pierdere prea mare de timp pentru a ne angaja în proiecte cu o durată mai mare (învăţarea unei limbi străine, specializarea într-un anumit domeniu, etc...). Acest trend s-a generalizat în toate aspectele vieţii, inclusiv în cel sentimental. Net-ul abunda de clipuri sau prezentări în PowerPoint prin care ni se atrage atenţia că trăim prea rapid şi superficial. Şi totuşi nouă ne face plăcere... ce adevarat e prietenul care a cunoscut o tipă şi-n prima noapte i-a şi tras-o! Dar deja şi chestia asta cu "one night stand" devine uşor perimată...
Concluzia?
Fast-food, fast-love, fast-sex, fast-life, fast-everything.



