Cuvinte cheie: diy | pensulă | practice | rugină | sfaturi | utile | vopsire | vopsit

Am avut de vopsit recent prin casă nişte ţevi, un cuier şi alte mărunţişuri. Ca orice bărbat care se vrea un bun gospodar, înainte de a mă apuca de treabă am zis să mă documentez un pic, că nu prea am avut anterior tangenţe cu pensula. Nu mică mi-a fost supriza să descopăr că şi acest sub-domeniu al amenajărilor pe lângă casă s-a umplut de teoreticieni, care se grăbesc să scrie mini-tratate pline de sfaturi utile, dar habar n-au cum se ţine o pensulă sau un trafalet în mână. Pentru că nu mi-l imaginez pe Gigel – zugraf ce trăieşte de pe urma trafaletului, apucându-se să-şi dea doctoratul din tainele vopsitoritului.

În privinţa alegerii vopselei potrivite din multitudinea tipurilor existente (anodizate, acrilice, de aluminiu, fluorescente, pe bază de răşini alchidice, epoxidice, sintetice, structurale, lavabile, cu teflon, siliconice, uretanice, etc.), făcute parcă pentru a ne zăpăci total, există o singură regulă, de altfel simplă: “cea a suprafeţei pe care vrei să o vopseşti“. Ai de vopsit o bancă de lemn? Îţi cumperi o vopsea pentru lemn. Vrei să-ţi vopseşti uşa metalică de la garaj? O vopsea pe cutia căreia scrie “pentru metal“ este ceea ce-ţi trebuie. Nu ai cum să dai greş. Dacă vrei să o dai în fineţuri şi ai de vopsit o suprafaţă mai pretenţioasă, atunci recomand consultarea unui specialist din domeniu. Chiar dacă e mai scumpă investiţia, riscurile de eşec sunt mai mici, lucru important având în vedere costurile mai ridicate a vopselelor speciale.

Sculele necesare operaţiei sunt la mintea cocoşului, adică mănuşi protecţie, nişte folii de protecţie (sau ziare), şi cea mai importantă, pensula. O pensulă bună poate face diferenţa dintre un vopsit calitativ şi unul plin de dungi şi fire de par desprinse din aceasta. Nu te zgârci la preţ când îţi cumperi pensula, mai ales dacă ai mult de vopsit. Din experienţa proprie, recomand pensulele cu păr de porc sau bou şi cu mânere de lemn. Nu uita că există pensule care au coada în unghi aproape drept, pentru forme mai complicate, de exemplu un calorifer.

Bineînţeles că se poate folosi pentru operaţiune un pistolul cu aer comprimat dar asta presupune deja trecerea de la amatorism la profesionalism, unde şi investiţiile sunt mai mari. De asemenea, lucrurile sunt ridicol de simple în cazul tuburilor cu vopsea presurizate, trebuie doar să fi atent la distribuirea jet-ului de vopsea şi să nu murdăreşti şi suprafeţele învecinate.

Pregătirea suprafeţei este o etapa esenţială, peste care aproape toţi vrem să trecem cât mai repede şi fără prea mult efort. Dar fuşărirea acesteia duce aproape inevitabil la un rezultat final nesatisfăcător. În cazul lemnului, acesta trebuie curăţăt de straturile mai vechi de lac sau vopsea (prin ardere cu lampa de gaz, şmirgheluire, răzuire sau folosirea unor solvenţi puternici), eventual chituit dacă are denivelări şi apoi curăţat de orice impurităţi cu o cârpă îmbibată cu diluant. Aceleaşi operaţiuni de îndepărtare a lacului/vopselei existente sau impurităţilor sunt necesare şi în cazul metalului, cu diferenţa că în această situaţie intervine un factor suplimentar de care trebuie să ţinem cont: rugina. Care trebuie alungată cu simţ de răspundere şi fără milă. Înainte de trecerea la aplicarea primului strat de vopsea, se recomandă grunduirea suprafeţei (preferabil cu un grund produs de aceeaşi firmă care a făcut şi vopseaua, evitându-se eventualele probleme de incompatibilitate), pentru asigurarea unei prize mai bune. Un plus de atenţie şi răbdare acordate acestei etape preliminare vor fi răsplătite din plin mai târziu.

Vopsitul propriu-zis nu este nu ştiu ce mare filosofie, mai ales dacă nu te-ai născut cu 2 mâini stângi. Vopseaua în zilele noastre vine gata diluată, aşa că dacă deschizi cutia pentru prima oară, tot ce ai de făcut este să introduci pensula câţiva milimetri în vopsea şi să purcezi la treabă. Porneşti de sus în jos pentru a evita producerea unor pârâiaşe de vopsea şi eşti atent să acoperi toată suprafaţa. Dacă nivelul de vopsea din cutie scade sub jumătate şi au trecut câteva ore de la deschiderea ei recomand diluarea acesteia pentru că se îngroaşă tocmai datorită evaporării diluantului. După uscarea primului strat, se aplică cel de-al doilea şi….gata.

Trucuri

1. Unul foarte important, pe care nu l-am prea întâlnit în tratatele teoreticienilor amintiţi în primul paragraf, este acela al protejării suprafeţelor aflate în imediata vecinătate a celor care trebuie vopsite. Eu sunt tipul de bărbat care trebuie să-şi facă avânt când se apucă de treabă, şi odată lansat, vrea să 0 termine cât mai repede. Dar, credeţi-mă pe cuvânt, munceşti înzecit să le cureţi după vopsire, decât dacă întârzii câteva minute începutul pensulatului şi prinzi cu scotch sau bandă de hârtie nişte ziare ori folie în locurile pretabile a fi murdărite. Mi-a luat mult să mă prind de chestia asta şi vreau să o spun tuturor, în gura mare, pentru că eu am învăţat-o “the hard way”, cum se zice.

2. Al doilea este cârpa cu diluant. Riscurile de a-ţi mai scăpa câţiva stropişori de vopsea pe unde nu trebuie sunt ridicate, aşa că recomand din suflet ca această cârpă cu diluant să fie tot timpul la îndemână. Este nepreţuită.

3. Cutia cu vopsea trebuie plasată astfel încât să nu fie răsturnată din greşeală. Adică nu între picioarele tale sau pe caloriferul care trebuie vopsit. Dar nici la 5 metri distanţă de locul faptei.

4. Nu spăla suprafaţa proaspăt vopsită. De exemplu, ai terminat de vopsit o duşumea de lemn şi s-a aşezat praful pe ea. Nu o curăţa cu prea multă umezeală! Se duce luciul ăla mişto de vopsea nouă.

Voi actualiza postarea dacă mă împiedic şi de alte chestii mai puţin răspândite.