Cuvinte cheie: frustrare | legislatie | nedreptate | petitie online | revolta | teapa

Probabil fiecare dintre noi ne-am întâlnit la un moment dat, în cursul peregrinărilor noastre pe net, cu o petiţie online. Şi tu poate că te-ai trezit măcar o dată cu un e-mail care, folosind un limbaj alarmist, dorea să te sensibilizeze asupra unei nedreptăţi revoltătoare care se întâmplă chiar sub ochii noştri. Şi care, în absenţa unei mişcări organizate şi hotărâte din partea noastră, a cetăţenilor de bună credinţă, deci şi a ta, riscă să provoace pagube irecuperabile pentru noi, cei mulţi şi oropsiţi, şi pentru urmaşii noştri şi urmaşii urmaşilor noştri.

Aşa, şi după ce ţi-a fost prezentată situaţia în cauză, eşti invitat să nu laşi lucrurile la voia întâmplării ci să pui mâna şi să iei atitudine. Cum? Păi, la modul organizat şi hotărât, fireşte, că altfel nu te bagă nimeni în seamă. Dar răscoalele ca cea de la 1907 nu mai sunt la modă în lumea civilizată. În schimb, dacă tot beneficiem de minunile tehnologiei şi avem internetul la dispoziţie, modalitatea cea mai nimerită ar fi, bineînţeles, o petiţie online. Care nu e vreo invenţie românească, ci a fost adoptată la noi prin simplă copiere a ceea ce există dincolo, la fel ca multe alte noutăţi infiltrate în spaţiul mioritic postrevoluţionar.

Dacă lectura textului motivaţional din e-mail şi-a atins scopul şi ai simţit valuri de revoltă cum te parcurg din cap până în picioare, eşti pe drumul cel bun. Dai cu mouse-ul în link-ul din mesaj şi intri pe un site specializat pentru astfel de petiţii unde eşti invitat să completezi un formular de bun simţ: nume, e-mail, oraş şi eventual vârstă şi sex. A, era să uit: neapărat şi o căsuţă generoasă de comentarii. Unde îţi poţi vărsa oful liniştit. Şi pe larg. Că e în natura umană ca, atunci când îţi simţi sufletul apăsat, să vrei să te descarci, ca să te simţi mai uşurat după aia. Şi ce modalitate mai bună să te descarci ai putea avea decât să descrii acolo la comentarii, aşa, cu cuvintele tale, frustrarea, revolta şi dezgustul ce torturează bietul tău sufleţel când te gândeşti la nedreptatea strigătoare la cer la care, direct sau indirect,  eşti martor. Mai ales că eşti convins că nu vorbeşti în vânt, ci zbuciumul sufletului tău exprimat în formă digitală se va alipi cu furie la zeci de mii de alte voci răzvrătite care se ridică spre cer ca un vuiet de pe tot cuprinsul patriei şi formează în final un nor negru, imens, care acoperă ameninţător întreaga ţară. Şi din care, la momentul potrivit, se abate un trăsnet nimicitor care, în fine, restabileşte dreptatea pe faţa pământului, anihilând obiectul petiţiei online, adică acel ceva care a rezultat din indiferenţa, sfidarea şi/sau egoismul câtorva exemplare nedemne ale speciei umane.

Dar nu sunt şanse să dispară prea curând moda petiţiilor online în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ţara nu duce lipsă de personaje cu profilul psihologic al acelui colocatar tipic din asociaţiile de locatari ce populează blocurile ceauşiste, mai în vârstă, cu care nu o scoţi la capăt de nicio culoare la şedinţele de bloc în care se încearcă luarea unei decizii simple pentru rezolvarea unei probleme banale a comunităţii. El mereu se va simţi nedreptăţit, i se va părea că este exploatat şi furgăsit pe faţă de alţi vecini nesimţiţi şi profitori, că de ce ăla aşa şi de ce ăl'lalt altfel. Nemulţumirea perpetuă îi este deja întipărită adânc pe figură şi s-a înrădăcinat în el până-n măduva oaselor, devenind practic un mod de viaţă. Iar în serile lungi de iarnă, în faţa calculatorului, ce ar putea alina suferinţa unui astfel de suflet chinuit mai eficient decât să-şi canalizeze revolta nativă într-o petiţie online, după care se poate culca liniştit că a mai făcut încă un pas ca să se facă o dată dreptate în ţara asta de rahat. :D

Acum trecând peste glumele cu care am încercat să explic mecanismul prin care petiţiile online "prind" la consumatorul tipic de internet, mi-am tot pus întrebarea: oare cât de eficiente or fi ele? Ştiu că există ceva bază legală pentru înregistrarea petiţiilor din partea cetăţenilor pe la diverse organisme abilitate, însă se specifică foarte clar în legislaţie că NU sunt luate în considerare petiţiile care nu conţin datele de identificare complete ale petiţionarilor. Îmi este greu să cred că numele, adresa de e-mail, vârsta (nici măcar data naşterii), sexul şi oraşul reprezintă date complete de identificare a unui cetăţean român, valide în faţa legii. Iar semnătura recunoscută legal să fie doar apăsarea acelui buton de submit etichetat "Semnează petiţia"? Ca să nu mai menţionez şi uşurinţa cu care poate fi "produsă" o petiţie falsă, organele statului neavând la dispoziţie o modalitate simplă de a stabili o corelaţie unu la unu între semnatarii petiţiei şi cetăţenii României, identificaţi, după cum se ştie, în primul rând prin CNP. Ar presupune, printre altele, contactarea prin e-mail a fiecărui cetăţean pentru a putea afla de la acesta restul de informaţii necesare unei identificări complete. Adică o muncă uriaşă pe care statul, s-o recunoaştem, chiar dacă ar vrea, nu are resursele necesare s-o ducă la bun sfârşit dacă numărul petiţionarilor este "măricel".

Aşa că, deşi pe site-urile de profil se prezintă "success stories" şi chiar aspecte legale menite, cel puţin la prima vedere, să risipească dubiile, eu totuşi rămân sceptic: petiţiile online nu au reuşit până în prezent să-mi câştige încrederea. Poate la "versiunea" următoare ;)