REX, robotul exoscheletic, îi dă unui paraplegic o pereche de picioare bionice
| Sănătate |

Roboții exoscheletici nu mai sunt chiar așa o raritate, încât să-i vezi doar la ecranele cinematografelor – Lockheed l-a dezvoltat pe HULC proiectat pentru a îmbunătăți performanțele soldaților iar modelul XOS de la Raytheon a fost inspirat din costumul lui Iron man. Robotul exoscheletic REX este destinat să-i ajute pe cei care sunt de obicei condamnați să-și petreacă restul zilelor într-un scaun cu rotile să se ridice și să pășească.
Creat de către doi neo-zeelandezi a căror mame erau paraplegice, REX permite utilizatorilor să se transfere singuri de pe scaunul cu rotile pe exoschelet și să-i controleze mișcările printr-un joystick sau panou de control. Funcționează cu acumulatori reîncărcabili care asigură 2 ore de funcționare continuă și sunt interschimbabili pentru cazurile în care utilizatorii doresc să se miște pentru perioade mai lungi de timp.
La prețul de 150.000 dolari SUA, REX nu este ieftin dar oferă o alternativă practică la scaunul cu rotile. Celelalte tehnologii cum ar fi HULC (care nu este destinată paraplegilor ci mai degrabă pentru mărirea puterii și performanței) sunt încă în fază de testare și ar putea rămâne așa pentru ceva vreme. REX va fi lansat în 2010 Auckland (Noua Zeelandă) și ar putea fi disponibil la nivel internațional pe la jumătatea anului viitor.



