Gelul pentru regenerarea dinților ne va scăpa de burghiul dentistului?
| Sănătate |

Ai oroare de senzația "vibratorie" pe care o trăiești în timp ce burghiul dentistului își croiește drum prin dintele tău? E de bine. Utilajul cu pricina nu face decât să-ți curețe caria pentru a putea aplica o banală plombă. Pacienții știu asta și cu tot cu anestezie numai bâzâitul acela ascuțit e suficient ca să le creeze multora o stare de neliniște.
Jurnalul ACS Nano ne dă vești bune: se aud vești bune: e foarte posibil ca burghiele mult-"iubite" să nu mai fie necesare în viitor. Asta pentru că a fost pus la punct un gel care conține o peptidă ce încurajează celulele din interiorul dinților să se regenereze în aproximativ o lună.
Nadia Benkirane-Jessel, cercetător la Institut National de la Sante et de la Recherche Medicale și coautor al recentei comunicări științifice, declară că noul gel nu este ca pasta de dinți, care doar previne formarea cariilor, ci își propune să înlăture cariile deja existente, regenerând dintele din interior.
Cariile sunt găuri care se formează în dinți și care se umplu cu bacterii și puroi creând stări de discomfort, durere și putând duce chiar la pierderea completă a dinților. Când consumăm alimente acide ori dulci sau nu menținem o igienă dentară corespunzătoare, bacteriile încep să atace stratul protector și alte minerale în interiorul dinților. Cauzele cariilor sunt diverse, însă pentru cele mai multe dintre ele tratamentul este unul și același: se curăță cavitatea cu ajutorul unui burghiu specializat și apoi ea este umplută cu un amalgam special prevenind în acest fel deteriorarea în continuare a dintelui.
Gelul care se propune ca alternativă la clasica plombare a dinților conține o peptidă numită MSH (melanocyte-stimulating hormone). Experimentele efectuate, relatate în Proceedings of the National Academy of Sciences, indică faptul că MSH favorizează regenerarea țesutului osos.
Oasele și dinții au o structură similară, lucru care i-a determinat pe cercetătorii francezi să presupună că, dacă MSH ajută la regenerarea dentară, el ar putea fi folosit și pentru favorizarea regenerării oaselor.
Pentru a-și testa teoria, cercetătorii francezi au aplicat gel cu MSH pe dinți cariați ai unor șoareci. După aproximativ o lună cariile au dispărut, afirmă Nadia Benkirane-Jessel. Cercetătoarea subliniază faptul că gelul doar tratează cariile, nu le și previne - pentru asta va trebui în continuare să menținem o igienă dentară corespunzătoare prin perierea și spălarea dinților și eventual utilizarea aței dentare.
Stomatologul Hom-Lay Wang de la Universitatea Michigan precizează că tratarea cariilor fără utilizarea burghielor dentare este avantajoasă inclusiv pentru faptul că acțiunea ustensilelor respective poate distruge nervi și vase de sânge din interiorul dintelui, făcându-l astfel mai vulnerabil. Prin regenerarea dinților ar putea fi eliminată și nevoia de a se monta coroane dentare.
Cu toate astea, regenerarea dinților folosind acest gel nu e o soluție universal aplicabilă. Multe cazuri vor necesita în continuare tratamentul clasic (curățarea cu burghiul și umplerea cu amalgam).
Ne putem aștepta să mai treacă vreo câțiva ani până când vor fi efectuate toate testele clinice necesare pentru validarea gelurilor cu conținut de MSH ca soluții pentru tratarea cariilor.




Comentarii
RSS pentru acest articol.