Cuvinte cheie: agenti patogeni | bacterii | boala | chad mortensen | comportament | experiment | psychological science | sociabil | studiu | virusuri

Frumusețea vieții stă în diversitatea ei. Sunt oameni pe care dacă i-am priva complet câteva zile de orice formă de contacte sociale practic i-am asfixia (de exemplu femeiușca fâșneață care lucrează ca agent de vânzări, pentru care bârfa cu prietenele e ca aerul), și oameni care se simt cel mai bine în intimitatea bârlogului lor unde se pot concentra în liniște asupra chestiunilor care-i preocupă (cum ar fi acea specie de urs morocănos și îndesat care în timpul liber repară ceasuri din pură plăcere și pentru care șurubăritul la micromașinăriile privite prin lupă reprezintă principala metodă de reechilibrare emoțională).

Dar oare ar putea un simplu strănut să ne facă mai puțin sociabili? Răspunsul este afirmativ și iată de ce:

Sistemul nostru imunitar contribuie la eliminarea agenților patogeni infiltrați în organism. Însă lupta corp-la-corp (sau celulă-la-celulă) cu bacteriile și cu virusurile ne epuizează resursele și nu garantează neapărat câștigul de cauză (s-au mai văzut cazuri, și nu puține, când oamenii mai dau colțul chiar dacă sistemul lor imunitar, săracul, face tot ce depinde de el ca să învingă boala). Ar fi mult mai eficient pur și simplu să evităm boala de la bun început. Și unii exact asta au și făcut ca reacție la valurile de gripe cu care mass media ne-a făcut capul greblă (gripa porcină, gripa aviară ș.a.m.d. - știm de ele deja dureros de bine): nu numai că au început să se spele mai des pe mâini, dar au mai rărit-o și cu ieșitul prin restaurante, parcuri, cinemauri și alte locuri publice unde intrăm în mod obișnuit în contact cu alte persoane.

Într-un articol publicat recent în Psychological Science, Chad Mortensen și colegii lui au raportat rezultatele a două experimente care urmăreau să pună în evidență modul în care gândurile referitoare la boală pot declanșa un comportament de evitare a contactelor sociale la mai multe nivele, reducând riscurile ca sistemul imunitar să aibă de furcă în viitorul apropiat cu agenții patogeni. Experimentele lor au demonstrat că doar gândurile referitoare la boală au fost suficiente ca să facă oamenii să se privească pe ei înșiși ca fiind mai puțin sociabili și să le amplifice mișcările de evitare a contactului.

În primul studiu unii dintre participanți au urmărit o prezentare care abundă în informații neplăcute sau chiar șocante referitoare la bolile contagioase. Ulterior li s-a cerut să își evalueze propria personalitate. Comparativ cu cei care urmăriseră o prezentare despre arhitectură, subiecții care văzuseră prezentarea despre boli s-au autoevaluat ca fiind mai puțin sociabili, mai dezagreabili și mai puțin deschiși către oameni noi și experiențe noi (vezi graficul alăturat). Această deviație comportamentală a fost cu atât mai pronunțată cu cât persoanele în cauză se considerau mai vulnerabile în fața bolilor (de exemplu cei care știau că răcesc foarte ușor) - această categorie de persoane "îngrijorate" este marcată cu linie continuă - linia punctată se referă la cei nu prea sunt preocupați de boli. Ce arată rezultatele? Mortenson susține că experimentul pune în evidență un răspuns adaptiv: ne putem aștepta ca subiecții care se consideră ca fiind mai puțin sociabili și mai puțin deschiși să fie și mai puțin înclinați să abordeze persoane străine. Redefinindu-și astfel propria personalitate, persoanele care se îngrijorau în legătură cu boala vor reduce astfel posibilitatea de a ajunge în situații în care ar putea fi infectate de către alte persoane care circulă prin lume tușind și strănutând.

Al doilea experiment a demonstrat modul în care gândurile despre boală pot influența și comportamente motorii. La fel, unii dintre subiecți au urmărit o prezentare despre boli în timp ce lotul de control a urmărit o prezentare pe o temă neutră. Ulterior ambele categorii de participanți au privit fotografii ale altor persoane pe ecranul unui calculator. Prezentarea fotografiilor era întreruptă scurt pentru afișarea unor cercuri sau pătrate iar sarcina participanților era să-și apropie sau să-și depărteze mâna de propriul corp pentru a ajunge să apese butoane indicând figura geometrică proaspăt văzută. S-a observat faptul că cei care văzuseră prezentarea despre boli făceau mișcări neobișnuit de rapide pentru a se îndepărta de fotografia persoanei afișate pe ecran, ceea ce sugerează faptul că gândurile despre boli ne pot determina să evităm compania altor persoane la un nivel motoriu, inconștient.

Rezultatele obținute în cursul acestor experimente privitoare la reacțiile comportamentale inconștiente în sensul de a evita îmbolnăvirea se potrivesc cu cele ale experimentului descris recent într-un alt articol de-al meu, care arăta faptul că simpla vizionare a imaginilor unor persoane bolnave declanșează reacții din partea sistemului nostru imunitar, pregătindu-l pentru o intervenție mai eficientă împotriva unor eventuale virusuri sau microorganisme cauzatoare de boli.

Mie personal mi s-ar fi părut interesant ca experimentele să pună în evidență și măsura în care reacțiile motorii inconștiente sunt dependente de cultura care ne-a fost impregnată prin educație referitoare la comportamentul pe care ar trebui să-l avem în legătură cu bolile contagioase și cu evitarea intrării în contact cu purtătorii de boli sau cu agenții patogeni. Adică ar fi interesant de văzut în ce măsură  reacțiile evazive apar și la persoane al căror creier nu a fost "spălat" temeinic în copilărie cu "ce trebuie să facem ca să nu ne îmbolnăvim". Pentru că, din experiență proprie, nu pot să nu constat faptul că adesea persoanele "educate", mereu atente să nu cumva să mănânce alimente nespălate sau să ducă mâna murdară la gură au în medie mai multe probleme de sănătate decât cele mai "nesimțite", care n-au nicio jenă în a mânca un aliment scăpat pe jos după ce au suflat la modul superficial eventualul fir de praf lipit pe respectivul aliment sau care se spală pe mâini numai atunci când constată o schimbare vizibilă a culorii acestora. Culmea, nu arareori ultima categorie de persoane, chiar dacă sunt considerate mai "din topor" de către concetățenii cu creierul mai spălat educat, nu prea știu ce este boala și trăiesc mai degajat și mai plenar.

Deci mie personal, fără să vreau să încurajez comportamentul sinucigaș, mi se pare mai sănătos pe termen lung să intrăm ușor-ușor în contact încă de copii cu tot felul de urâciuni microscopice și să ne pregătim astfel din timp sistemul imunitar să "știe" cu ce fel de dușmani are de a face decât să fugim toată viața de boli și până la urmă, neputând evita microbii la nesfârșit, să ne prindă pe nepregătite. Sigur că toate astea depind în bună măsură și de zestrea genetică ce face să avem un sistem imunitar mai eficient/adaptabil sau mai firav iar aici nu putem juca decât cu cărțile pe care le-am primit la naștere, însă cred că regula generală expusă mai devreme rămâne în principiu valabilă, cu ajustările de rigoare.