Cuvinte cheie: ciuperca piele | epidermophyton | sistem imunitar | vitiligo

Nişte prieteni apropiaţi au doi copii, ambii născuţi prematur: un băiat de aproape 4 ani şi o fetiţă care va împlini 2 anişori în curând. De la începutul verii au apărut progresiv nişte pete depigmentate pe mâinile fetiţei. La început aceste pete erau mici ca suprafaţă şi părintii nu şi-au facut prea multe griji, mai ales că au arătat petele medicului de familie (care se întamplă să fie şi pediatru!) şi care i-a liniştit spunând că nu e cazul să mearga la un dermatolog. În doar câteva săptămâni aceste pete au căpătat dimensiuni apreciabile deşi a fost aplicată peste acestea cremă de gălbenele. Ba mai mult, au apărut şi în zona subsuoarei drepte şi la picioruşe în zona gleznelor. Speriaţi, părinţii au mers la un medic dermatolog la control, unde diagnosticul a fost pus sec: vitiligo.

“Păi cum vitiligo?” au întrebat părinţii, ştiind de pe internet că vitiligo nu obişnuieşte să apară la copiii cu o vârstă atât de fragedă. Doctorul a răspuns că, deşi cazurile sunt mai rare în rândul copiilor, acestea sunt totuşi mai frecvente în cazul copiilor născuţi prematur. “Totuşi, n-ar putea fi o ciupercă?” au insistat îngroziţi părinţii, povestindu-i doctorului că aceste pete au avut o apariţie şi o evoluţie destul de rapidă, mai ales că, prin primavara, copiii au vizitat de câteva ori un bazin de înot care era dotat şi cu jacuzzi (toată lumea ştie că apa caldă şi mucegaiul fac casă bună). Doctorul exclude şi această posibilitate pe motiv că, în cazul unei ciuperci, zona se descuamează vizibil şi uşor, nefiind cazul însă la pacientul în cauză. Fac menţiunea că acest doctor era cotat ca fiind unul dintre cei mai buni medici dermatologi din oraş (un oraş aflat în topul primelor cinci din ţară ca număr de locuitori). Părinţii fetiţei nu se lasă şi mă roagă să caut şi eu pe internet cât mai multe informaţii despre vitiligo, ceea ce am şi făcut, demers din care am tras două concluzii:

• am gasit mai multe forumuri şi articole pe tema vitiligo în care erau descrise tot felul de tratamente (ba cu o lampă destul de scumpă, ba cu nu-ştiu-ce unguente piperate la preţ), dar din parcurgerea tuturor acestor informaţii desprindeam concluzia sumbră că vitiligo nu poate fi vindecat! Există nişte speranţe slabe de la nişte tratamente noi, revoluţionare, dar care sunt încă în faza de cercetare/omologare. Tratamentul vitiligo presupune printre altele şi un regim alimentar foarte sever pe viaţă, ceea ce nu-mi puteam imagina că se va putea aplica fetiţei (care este o pofticioasă, dar care copil nu e?).
• Foarte multă lume este diagnosticată cu vitiligo în România. Statistic se spune că incidenţa bolii este de 3% din populaţie, dar la noi, la fiecare articol apărut online pe tema vitiligo există o sumedenie de comentarii, multe dintre ele lăsând să se înţeleagă disperarea celor diagnosticaţi cu o asemenea boală. Ceea ce m-a pus pe gânduri mai târziu şi m-a determinat să scriu acest post...dar să continui cu povestirea.

Părinţii copilei nu s-au lăsat intimidaţi de primul diagnostic şi au încercat şi la alt medic la o clinică privată de dermatologie cu medici instruiţi peste mări şi ţări (SUA). Diagnosticul pus în urma examinării? Normal, vitiligo. Un prieten comun, medic veterinar, vede petele şi le recomandă părinţilor să facă nişte teste în cadrul laboratorului care funcţionează în cadrul unei facultăţi cu profil zootehnic. Deşi iniţial reticenţi la idee, în cele din urmă părinţii acceptă şi merg să facă testul cu pricina care a constat în prelevarea mai multor scuame din zonele depigmentate şi depunerea acestora în mai mulţi recipienţi cu diverşi reactivi. Peste aproximativ 2 săptămâni, medicul veterinar le dă părinţilor vestea: unul dintre recipienţii cu scuamele fetiţei a avut o reacţie pozitivă, presupunerea părinţilor că o ciupercă ar putea fi cauza acestor pete fiind întemeiată în cele din urmă. În luna august părinţii împreună cu copiii pleacă în concediu într-o staţiune din Grecia pentru 2 săptămâni. După ce aceştia revin în tară mă caută cu sufletul la gură să-mi povestească ce au aflat acolo. Într-o seară, fetiţa a făcut febră şi a doua zi de dimineaţă s-au dus la un cabinet medical din staţiune pentru un consult. În timp ce medicul îl consulta pe copil cu stetoscopul, observă petele şi-i întreabă pe părinţi dacă ştiu de ele şi dacă le tratează cu ceva. La care părinţii încep şi-i povestesc doctorului toată păţania din România. După ce doctorul examinează cu atenţie petele (deşi era clar că nu au aparut în Grecia – deci nu erau acoperite de asigurarea medicală obligatorie), doctorul le spune părinţilor că este fără nici un fel de îndoială o ciupercă, a carei apariţie este datorată sistemului imunitar deficient al fetiţei. Mai departe acesta le explică parintilor care ascultau cu sufletul la gură că sistemul imunitar are două componente, una responsabilă de lupta organismului împotriva bacteriilor, iar cealaltă are ca misiune apărarea corpului de invazia ciupercilor (habar n-aveam). Ce este mai important, doctorul le povesteşte părinţilor că aceste ciuperci “epidermophyton”, apar în special în zonele predispuse la a fi frecvent umede datorita transpiraţiei (zona subsuorilor, zona gleznelor, a încheieturii mâinii), fapt care se potrivea la fix cu zonele în care au aparut petele fetiţei. În încheiere, acelaşi medic de staţiune le spune părinţilor că aceste ciuperci se pot trata şi cu medicamente administrate pe cale orală, dar deoarece copila este atât de fragedă, nu se recomandă aceasta abordare şi le dă pentru aplicare în zonele afectate două unguente, cu menţiunea că această vindecare va dura ceva în timp şi trebuie avut tot timpul grijă ca fetiţa să nu stea mult timp udă (chiar şi dupa băiţă să fie repede uscată, pentru că umezeala favorizează dezvoltarea ciupercii). Cele doua unguente sunt: Daktarin si Lamisil.

În privinţa eficienţei acestora, după câteva aplicări, pot confirma că se şi văd rezultatele, pete noi nu au mai apărut iar cele existente s-au micşorat vizibil. M-am hotarât să povestesc această întâmplare în speranţa că poate ajută pe cineva dintre cei diagnosticati (poate greşit) cu vitiligo, în condiţiile în care doi medici dermatologi titraţi dintr-un oraş românesc mare, cu pretenţii, se pot înşela. Şi ne mai mirăm că se stie prin cultura populară că dacă ai cancer cele mai mari şanse le ai la Cluj? Sau dacă ai probleme cu ochii te duci la Târgu Mureş? Medicina nu este peste tot aceeaşi? Nu există internet la Bucuresti, sau la Constanţa? Mă rog, să nu divaghez, scopul acestui post nefiind disecarea problemelor sistemului medical din România.