Cuvinte cheie: biserica | dumnezeu | rugaciune

Urmarea episodului  În căutarea lui Dumnezeu: Ep. 2 - Copilăria:

La moartea unchiului meu am avut un şoc. În primul rând a fost primul om pe care l-am văzut murind sub ochii mei. Chiar şi acum, dacă stau să rememorez clipele alea, simt că mă tulbur şi nu mai pot să gândesc limpede. Încă mi se pare şocant modul în care se face tranziţia între viaţă şi moarte, între fiinţă şi nefiinţă, fenomen atât de banal, la urma urmei, în natură. Şi apoi era ceva chiar mai grav de atât: cea mai fierbinte rugăciune pe care i-o adresasem lui Dumnezeu în toată viaţa mea fusese tratată cu cea mai cruntă indiferenţă.

Am auzit undeva o definiţie cinică: Dumnezeu este acel cineva care îţi ignoră sistematic rugăciunile. Dar cât de dureros de adevărată o simţeam! Mama a încercat să-mi domolească revolta - spunea că răspunsul lui Dumnezeu a venit în sensul că l-a ajutat pe unchiul meu să plece şi să nu se chinuie mai mult, pentru că oricum de plecat trebuia să plece mai devreme sau mai târziu din moment ce asta este soarta noastră, a oamenilor. Recunosc că nu m-a convins prea mult explicaţia ei, în mintea mea de copil în continuare părea foarte nedrept ce se întâmplase.

Experienţele pe care le-am avut în copilărie cu Dumnezeu dar şi hormonii adolescenţei nu m-au ajutat prea mult să-mi doresc să-l caut în continuare. Şi asta cu atât mai mult cu cât pregătirea pe care o urmam în şcoală era axată mult pe dezvoltarea logicii şi a raţiunii. A început să-mi fie din ce în ce mai uşor să găsesc defecte care ţin de logica elementară în argumentaţiile pe care le susţineau cu ardoare adepţii teoriilor care circulă prin Biserică.

Semnalul de start pe calea confruntării ideilor religioase cu rigorile logicii mi l-a dat încă din copilărie chiar tata, om căruia îi plăcea să ştie că unu şi cu unu fac doi şi care simţea că e de datoria lui să se ţină departe de lucrurile alunecoase ce refuzau să se lase încorsetate în variabilele unei ecuaţii clare. Mi-l amintesc şi acum întrebându-se cu care femei s-au căsătorit fiii lui Adam şi Eva, Cain şi Abel, de vreme ce la momentul respectiv nu mai existau alţi oameni pe lume în afară de ei patru. Logic, nu? Întrebare care, din câte ştiu, nu are nici în ziua de azi un răspuns satisfăcător pentru toată lumea.

În legătură cu rugăciunile, a început să mi se pară firesc ca Dumnezeu să nu ţină neapărat cont de ele, din moment ce diverşi oameni se pot ruga pentru lucruri contradictorii şi atunci Dumnezeu pe care din ei să-l mulţumească? La prima vedere ne-am gândi că ar fi normal să-l mulţumească pe care are o purtare mai apropiată de învăţăturile Bibliei. Ar reieşi atunci că dacă nu-ţi este ascultată rugăciunea probabil nu eşti destul de "aproape de Dumnezeu" şi trebuie să munceşti mai mult. Aşa să fie?

Am mai întâlnit şi în adolescenţă fanatici religioşi cu care aveam discuţii divergente iar răspunsul lor final era "Citeşte Biblia, cartea cărţilor, şi acolo vei găsi toate răspunsurile". Numai că informaţiile pe care le primisem pe diverse căi despre Biblie nu erau de natură să mă facă s-o privesc ca pe o sursă de încredere. Cu toate astea la un moment dat mi-am zis că n-o să pot niciodată lămuri problema asta dacă nu pun mâna s-o citesc cu ochii mei ca să văd despre ce e vorba şi pe urmă să pot discuta în cunoştinţă de cauză. Deci am făcut rost de un exemplar şi am trecut la fapte.

Mi se părea normal să încep cu începutul şi s-o citesc din scoarţă în scoarţă. Zis şi făcut. Am început, bineînţeles, cu Vechiul Testament. Cu răbdare. Geneza. OK, interesant, deci care va să zică aşa s-a făcut lumea... Mi s-a părut cam simpluţă şi naivă descrierea comparativ cu teoriile din fizica modernă de care mai auzisem la şcoală, dar să zicem... Mai departe. Pe urmă au început tot felul de istorii încâlcite şi fără nicio noimă, cu o grămadă de nume proprii şi denumiri greu de pronunţat şi în care nu vedeam absolut nicio explicaţie pe care s-o pot înţelege şi accepta privind natura lui Dumnezeu sau locul şi rolul nostru în Univers. La un moment dat am început să sar diverse pasaje şi să citesc în diagonală, în căutarea acelor lucruri care mă interesau cu adevărat. Nu e greu de anticipat faptul că n-am ajuns prea departe cu lectura.

Şi le-am şi spus acelor colegi de şcoală care erau înfocaţi adepţi ai Bibliei că Vechiul Testament mi se pare un amalgam de poveşti insipide, stufoase, multe din ele chiar stupide şi oricum prea puţin relevante, din care reiese o mentalitate simplistă, răzbunătoare şi în orice caz foarte înapoiată. Iar de la o carte cu pretenţii de inspiraţie divină sincer mă aşteptam la mult mai mult. Mi-au răspuns că pentru înţelegerea cuvântului Domnului e nevoie de o anumită cultură în domeniu şi de o mult mai mare deschidere şi dorinţă de a îl cunoaşte pe Dumnezeu decât am dovedit eu în încercarea mea sumară de elucidare a subiectului. Totodată mi s-a mai recomandat să citesc într-o primă fază doar Noul Testament, pentru că de fapt acolo este concentrată esenţa învăţăturii creştine.

Nu-mi plăcea deloc stilul în care erau scrise textele biblice. Chiar îi reproşam în sinea mea lui Dumnezeu faptul că nu a reuşit să facă nimic ca să se asigure că textele din Biblie la care au aces prostanii ca mine să fie simple şi clare, cât mai uşor de înţeles şi de transpus în practică, nu stufoase şi ambigue ca să lase loc la interpretări şi chiar răstălmăciri, cum am văzut că se şi practică frecvent.

Am observat că există acel gen anume de "oameni ai Domnului" care dau impresia că ştiu Biblia pe de rost şi care obişnuiesc să-ţi arunce în faţă în orice situaţie de viaţă câte un verset răzleţ care să justifice modul în care spun ei că ar trebui tratată situaţia respectivă în conformitate cu ce ne învaţă Biblia. Am rămas chiar cu impresia că, aproape indiferent ce decizie ai lua, ai putea găsi un verset din Biblie care, interpretat cu dibăcie în felul care îţi convine, să-ţi justifice perfect respectiva decizie.

Constatam, deci, cu amărăciune, că nu mă satisfăcea deloc modul în care Biblia pretinde că lămureşte acele probleme spinoase pe care simţeam nevoia să mi le explic cumva. Şi nu mă satisface nici în ziua de azi, dar îmi vine să râd acum când mă gândesc la naivitatea cu care priveam problemele astea pe atunci şi la sârguinţa cu care încercam să compar afirmaţiile din Biblie cu ceea ce observam în realitate.. Totuşi, dacă atâţia creştini practicanţi insistau că iubirea, mila şi compasiunea faţă de aproapele nostru sunt cheia apropierii de Dumnezeu şi doar în Noul Testament pot găsi această cheie, mi-am călcat pe inimă şi m-am apucat să-l citesc, sperând din toată inima că voi da peste cu totul altceva, adică ceva care într-adevăr să mă lumineze.

VA URMA