Cuvinte cheie: 11 septembrie 2001 | afganistan | al-qaeda | america | americani | anglia | barack obama | helmand | kunduz | marjah | moshtarak | mullah baradar | mullah ogaidullah akhund | mullah omar | nato | pakistan | sua | talibani | vietnam | washington

În zorii zilei de 13 februarie 2010 în Afganistan a început operaţiunea Moshtarak împotriva ultimului bastion al talibanilor refugiaţi în provincia Helmand situată în sudul ţării. "Moshtarak" înseamnă "împreună" (în limba Dari), un nume inspirat pentru efortul comun depus de cei 15.000 militari care fac parte din forţele aliate NATO (preponderent americane) şi afgane în cea mai mare ofensivă împotriva insurgenţilor talibani de la alungarea acestora de la putere din 2001.

Momentul ales pentru declanşarea acestei operaţiuni este unul critic, deoarece percepţia populaţiei din SUA şi Marea Britanie în privinţa acestui conflict se deteriorează constant, mai ales după cei 9 ani de război în care nu s-a reuşit alungarea talibanilor din Afganistan şi instituirea măcar a unei păci fragile. S-ar părea că aceasta este ultima încercare majoră precum şi primul test al actualului preşedinte american.

După ce în timpul campaniei electorale Barack Obama s-a declarat un susţinător fervent al retragerii trupelor militare din Afganistan, în ultimele 6 luni acesta a mai trimis încă 30.000 militari, lucru care a avut repercusiuni directe în popularitatea lui, nişte procente bune ducându-se astfel pe apa sâmbetei. Asta după ce în septembrie anul trecut a declarat că SUA nu vor câştiga războiul din Afganistan (la fel cum au păţit şi în Vietnam, deşi acolo s-au prins mai greu) dar speră ca, după retragerea trupelor armate, să lase în urmă o administraţie care să nu poată fi controlată de talibani (a se citi: "al-Qaeda"). Referitor la antagonia direcţiilor de acţiune dintre declaraţiile publice şi deciziile militare pe care le ia Barack Obama în privinţa Afganistanului, în sensul că, deşi declară că inteţionează să înceapă retragerea militarilor americani în 2011, el deocamdată trimite mai multe trupe în zonă, bănuiesc că aceasta poate fi explicată prin abordarea inedită pe care o presupune operaţiunea Moshtarak. Cel puţin pe hârtie.

Explicaţia principală pentru care operaţiunile anterioare nu au avut succesul scontat este pusă pe seama capacităţii extraordinare a talibanilor de evitare a confruntărilor armate directe (îşi aminteşte cineva de politica ascunderii în munţi, pârjolire a recoltelor şi otrăvire a fântânilor dusă de înaintaşii noştrii pe vremea când ne atacau turcii?) şi a integrării perfecte în cadrul populaţiei locale, doar pentru a contraataca într-un moment convenabil. Un alt motiv al eşecurilor recente ar fi necooperarea populaţiei afgane cu oficialităţile curente din Afganistan, actualul guvern fiind perceput ca fiind pudelul Washington-ului. Operaţiunea Moshtarak este concepută pe 3 faze, astfel: "curăţă" (cea care se află acum în plină desfăşurare), "menţine" (faza critică de păstrare a teritoriilor cucerite) şi "construieşte" (instituirea unor autorităţi care să nu fie corupte şi infiltrate de către talibani). Dacă prima fază pare a fi cea mai sângeroasă, faza a doua este critică pentru reuşita operaţiunii, acesta fiind momentul în care forţele de ordine afgane trebuie să umple golurile de securitate şi autoritate lăsate în urmă de către talibani şi să-i ţină pe aceştia departe. Pe urmă mai trebuie ca populaţia locală să fie convinsă de legitimitatea actualului guvern afgan într-un proces care şi în teorie se anunţă a fi unul greu, lent şi de durată.

Situaţia depăşeşte paradoxalul intrând într-o zonă a psihedelicului şi poate fi definită pe scurt astfel:

"ca să construieşti un stat democratic în Afganistan trebuie să-i învingi pe talibani, dar aceştia nu pot fi învinşi fără ca statul amintit anterior să nu existe deja."

Într-un discurs ţinut vara trecută Barack Obama şi-a făcut public punctul de vedere despre Afganistan, declarând următoarele:

"guvernul din această ţară este subminat de corupţie şi are mari dificultăţi chiar în livrarea serviciilor de bază către populaţie. Economia afgană este pusă în umbră de către explozia comerţului cu narcotice care, la rândul lui încurajează infracţionalitatea şi finanţează insurgenţii talibani... dacă guvernul afgan cedează în faţa talibanilor - sau permite al-Qaeda să-şi vadă mai departe de afacerile sale în linişte - Afganistanul va fi din nou o bază pentru teoriştii care vor urmări să ucidă cât mai mulţi americani posibil. Pentru poporul afgan o întoarcere a domniei talibanilor le va condamna ţara la o guvernare brutală, izolare internaţională, o economie paralizată şi nerespectarea drepturilor principale ale omului - în special a femeilor şi fetelor. Întoarcerea în forţă a teroriştilor al-Qaeda care ar însoţi astfel nucleul administraţiei talibane ar arunca Afganistanul sub umbra unei violenţe perpetue"

Mi se pare notabil de adăugat aici faptul că în secolul trecut toţi şefii de stat din Afganistan au fost asasinaţi, linşaţi sau arestaţi. Fără excepţie. Şi vorbim de o perioadă de 100 ani. Oricine poate concluziona că în Afganistan activităţile economice lipsesc cu desăvârşire, cu excepţia ajutoarelor internaţionale şi a producerii de opium.

Operaţiunea a început relativ bine, ştiut fiind că talibanii nu se vor înghesui să se bată de la egal la egal cu puşcaşii marini americani, progresul iniţial al trupelor aliate fiind chiar peste aşteptări. Cu excepţia câtorva focuri de armă răzleţe şi a detonării controlate a unor IED-uri (Improvised Explosive Devices - dispozitive explozivile improvizate), care fac şi ele parte din arsenalul de luptă al talibanilor, alături de întrebuinţarea extensivă a lunetiştilor. O altă metodă folosită de aceştia este folosirea de scuturi umane din rândul populaţiei civile, prin plasarea de femei şi copii pe acoperişurile clădirilor şi atacarea soldaţilor NATO din spatele acestora. Chestie perversă şi care denotă laşitate ar spune unii sau explicaţie oficială puerilă pentru uciderea celor 12 afgani (dintre care 6 copii), de către două rachete americane care, după cum declară oficialii militari americani au funcţionat corect lovind ţinta. Ghinionul afganilor că în aceeaşi clădire cu ei se mai aflau şi vreo 3 talibani. Oricum, este dificil să captezi starea de spirit dintr-o zonă măcinată de un război de gherilă de la câteva mii de kilometri distanţă, în timp ce te bucuri de confortul casei tale. Chestiunea asta o las deschisă oricăror interpretări: occidentalii se vor putea apăra oricând că talibanii au tras asupra lor şi pe urmă s-au amestecat cu băştinaşii în timp ce liderii populaţiei locale pot da vina pe americani pentru mutilarea familiilor afgane.

Joi (18.02.2010), în Kunduz, provincie situată diametral opus faţă de provincia Helmand (teatrul de luptă al operaţiunii Moshtarak), şapte poliţişti afgani au fost ucişi din greşeală în urma raid-ului aerian NATO de salvare a unei patrule mixte NATO - afgane prinsă într-o ambuscadă de către insurgenţi. Victime colaterale...

După doar 3 zile de la începutul operaţiunii Moshtarak americanii mai bifează o reuşită, prin arestarea comandatului talibanilor din sudul şi estul Afganistanului, Mullah Baradar în oraşul pakistanez Karachi. Acesta este cel mai important succes de la capturarea lui Mullah Obaidullah Akhund în martie 2007 tot ca urmare a unei operaţiuni comune a CIA şi a serviciilor de informaţii pakistaneze. Atât Baradar cât şi Obaidullah făceau parte din cei 10 membri ai Consiliului Suprem instituit de Mullah Omar în 2003 înainte de a se face nevăzut. Mullah Omar este fondatorul şi liderul spiritual al mişcării talibanilor (taliban înseamnă "student") şi este făcut responsabil de protejarea şi ajutarea lui Osama bin Laden în punerea la cale a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, motiv pentru care SUA oferă o recompensă de 10 milioane dolari în schimbul informaţiei care ar duce la capturarea acestuia. Arestarea lui Mullah Baradar are o importanţă majoră cu atât mai mult cu cât se zvonea că, pentru a nu-i fi ştirbită autoritatea, la un moment dat acesta fie l-ar fi ucis sau speriat atât de tare pe Mullah Omar încât acesta a preferat să se facă nevăzut. Bineînţeles că rămâne deschisă problema rezultatelor interogatoriului acestuia şi viteza cu care se vor mişca trupele talibane din Afganistan astfel încât informaţiile deţinute de Baradar despre reţeaua şi modul de operare al acestora să devină învechite. În altă de ordine de idei, se speră ca această lovitură grea dată talibanilor să-i grăbească pe aceştia spre masa negocierilor la care aşteaptă guvernul afgan şi comandanţii forţelor armate internaţionale. Oricare ar fi repercusiunile arestării lui Mullah Baradar, un lucru e sigur: ziua deznodământului păienjenişului de afaceri şi iţe din Afganistan/Pakistan s-a mai apropiat puţin.

Ultimele informaţii din partea NATO sunt că talibanii mai au puţină muniţie, zvonuri pe care aceştia s-au grăbit să le nege (afirmând că au muniţie din armele NATO capturate), împreună cu practica lor de folosire a femeilor şi copiilor pe post de scuturi umane vii.

În prezent luptele sunt concentrate în jurul oraşului Marjah, un refugiu important al talibanilor şi o zonă în care există o numeroasă populaţie afgană. În timp ce oficialii operaţiunii estimează că eliberarea zonei de sub ocupaţia talibanilor va dura cirstareaca 30 de zile, generalii armatei naţionale afgane precizează că grosul rezistenţei talibane îl constituie forţele străine (pakistaneze şi arabe) şi se aşteaptă la apariţia unor atacuri teroriste suicidale. Impresia în rândul populaţiei civile din Marjah este că progresul forţelor aliate este "mic spre invizibil", NATO motivând că siguranţa afganilor are un grad înalt de prioritate şi au hotărât să avanseze mai prudent. Ieri au fost dislocaţi în jurul oraşului Marjah 400 de poliţişti afgani cu scopul de a păzi intersecţiile importante, în încercarea de a determina autorităţile locale afgane să înfiinţeze şcoli şi spitale imediat ce securitatea din zonă o va permite. 

Oare va fi suficient pentru instaurarea unei stări de pace durabile?