Grecia are belele
| Politică/Economie |
Grecia. Tărâmul mitic al zeilor şi ţara celor peste 6000 de insule şi insuliţe. Una dintre cele mai exotice destinaţii ale Europei pentru turiştii iubitori de soare şi apă alături de Spania şi Italia. Îmi petrec concediul de vară în Grecia de câţiva ani şi unul dintre lucrurile care-mi plac cel mai mult acolo este relaxarea grecilor. Această detaşare a lor este molipsitoare şi chiar mă ajută să mă deconectez total de ceea ce las în ţară, curăţându-mi astfel zgura depusă pe suflet în cursul anului. Bine, că într-un an starea asta de plutire s-a încheiat chiar pe când stăteam la coadă în vamă să intru în țară, e o cu totul altă poveste (un concetăţean s-a gândit să-mi arate degetul mijlociu pe motiv că nu sunt încadrat milimetric în coloană).
Dar acum, Grecia mea dragă are belele. În sensul că se "bucură" de un deficit bugetar imens (aproximativ 12,7%), care este de circa 4 ori mai mare decât limita maximă admisă la nivelul Uniunii Europene (nu cred că mai există cineva care să nu ştie că Grecia este membră UE cu drepturi depline). Nici despre deficitul bugetar al Spaniei (tot o ţară turistică, o fi având vreo legătură? 2009, an de criză = mai puţini turişti?) nu se poate afirma că stă chiar pe roze. Chestiile astea adunate pun o presiune mare asupra monedei unice Euro, care traversează astfel cea mai serioasă criză din scurta lui existenţă (1999). Oare ăsta o fi motivul pentru care previziunile mele sumbre asupra cursului leu/euro făcute anul trecut nu s-au împlinit?
Liderii europeni de la Bruxeles au promis oficial Marţea trecută că intenţionează să ajute Grecia, deşi totul s-a făcut doar la nivel declarativ. Cu declaraţii sforăitoare gen "suntem acum uniţi cu toţii, nu vom lăsa pe nimeni la greu", bla-bla-bla. Politica asta... Deja începuseră să apară zvonuri despre un eventual ajutor financiar dinspre UE spre Grecia, ajutor menit să scoată ţara din pragul falimentului. Dar toate acestea au încetat brusc când Germania s-a opus oficial acordării oricărui ajutor, motivând că guvenul elen nu a solicitat oficial niciun fel de asistenţă (lucru adevărat, de altfel). Şi să nu credeţi că Germania este pentru UE doar o ţară-membru cu drepturi egale. Nu. Când Germania vorbeşte, celelalte ţări mari (Franţa, Spania, Suedia) ascultă. Pentru că această ţară nu este degeaba locomotiva industrială a Europei de câţiva zeci de ani încoace, lucru care-i conferă şi buzunare financiare ceva mai adânci decât restul tărilor-membre. Iar dacă nu mă credeţi, gândiţi-vă puţin la cel de-al doilea Război Mondial şi vă veţi convinge. Iar Germania este în mod tradiţional împotriva acordării vreunui ajutor direct ţărilor din zona Euro aflate în dificultate.
După ce Germania şi-a exprimat public punctul de vedere asupra chestiunii, toate celelalte voci oficiale europene din zona politică au început să îndemne Grecia să încerce să-şi reducă singură deficitul, sub monitorizarea Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (ăla pe spinarea căruia se zvonea că trăim şi noi de ceva vreme încoace). Concluzia întâlnirii de două zile de la Bruxelles între miniştrii celor 16 state care folosesc moneda Euro este că vor concepe un plan de ajutorare a Greciei numai dacă aceasta oferă garanţii că este în stare să-şi reducă cheltuielile publice. Astfel i s-a pus Greciei în vedere ca până la 16 martie (adică luna viitoare), să prezinte un plan coerent de reducere a deficitului bugetar cu 4 procente pe an până în 2012, cu raportare trimestrială a progreselor înregistrate. Totuşi, în ciuda reticenţei nemţilor (care într-un sondaj de opinie s-au pronunţat în proporţie de 71% ca fiind împotriva ajutării directe a Greciei - nici nu mă mir, după cât au avut de pătimit în urma unirii cu Germania de Est), câţiva lideri au mai precizat că Grecia va fi salvată "dacă va fi absolut necesar" (în speţă premierul Poloniei, ţară care se află în afara zonei Euro). George Papaconstantinou, ministrul grec al finanţelor, a anunţat public pe data de 9 februarie 2010 că Grecia nu are nevoie de ajutorul european, fapt care a dus imediat o întărire a monedei Euro. Acesta a revenit cu o altă declaraţie ieri indicând că guvernul elen are nevoie de mai mult decât o singură zi pentru a "întoarce Titanicul de pe cursul de coliziune cu aisbergul", ţara sa fiind o ţintă uşoară pentru pieţele internaţionale deşi suportul (deocamdată mai mult moral al Uniunii Europene) ar trebui în principiu să ajute la evitarea colapsului. Amintesc aici că Grecia are de restituit două împrumuturi făcute prin metoda eliberării de obligaţiuni pe pieţele internaţionale în valoare de peste 8 miliarde de Euro fiecare, termenele de scadenţă ale acestora fiind în lunile aprilie, respectiv mai 2010, aceleaşi pieţe de la care s-au împrumutat recent Spania şi Portugalia.
Miza aici este mai mare decât pare la prima vedere pentru că, dacă Grecia va intra în faliment, moneda Euro nu numai că riscă să scape de sub control, dar se pune problema a însăşi integrităţii Uniunii Europene, nefiind pentru nimeni un secret că nu toată lumea este pe deplin mulţumită şi fericită la sânul marii familii continentale.
La Washinghton, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că SUA are încredere în capacitatea Uniunii Europene de a gestiona problema, dar a ocolit răspunsul la întrebarea dacă Barack Obama este mulţumit de paşii întreprinşi până acum de europeni pentru rezolvarea chestiunii.
Deci tot guvernului elen îi revine sarcina dificilă de a rezolva cumva deficitul bugetar prin luarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice care vor fi extrem de nepopulare printre greci (creşterea preţului carburanţilor, scăderea veniturilor bugetarilor şi reformarea sistemului de pensii). Aceeaşi greci pe care locuitorii celorlalte ţări din zona euro îi acuză că sunt leneşi şi nu le place să muncească iar acum cer ajutor. Grecii pe care i-am văzut eu prin concediile mele petrecute acolo, nu păreau nici mai harnici dar nici mai puturoşi decât românii sau oamenii de prin alte ţări pe unde m-au mai purtat paşii. Sunt oameni ca şi noi, cu două mâini şi două picioare. Bineînţeles că acum aceştia dau vina pe clasa politică pentru necazul în care se află, clasă politică acuzată de cheltuieli nesăbuite şi ascunderea stării dezastruoase în care s-au scufundau continuu pe parcursul anului trecut. Eu sper să se rezolve cumva problema până prin vară, altfel îmi caut un loc de vacanţă prin Turcia, că n-am chef să mă trezesc pe acolo prin mijlocul unei revoluţii în timp ce eu sunt în concediu să mă relaxez. Pănă una-alta, vameşii (tocmai ei...) din Grecia au pus la cale o grevă de 3 zile în semn de protest faţă de reducerile salariale anunţate, cu alte mişcări similare anunţate în viitorul apropiat.



