Care criză? Cea care abia începe
| Politică/Economie |
Mai multe cunoştinţe mi-au repetat anul ăsta că se face prea mult tam-tam pentru criza asta. Un fel de furtună într-un pahar cu apă, ziceau ei. Că în afară de un curs Leu/Euro puţin turbulent în prima parte a anului, n-au prea simţit mare deşertăciune prin buzunare. Sau alte efecte nasoale. Iar, de acum, că tot zic americanii că la ei a trecut, nu ne va fi decât mai bine. Greşit, cred eu. Pentru că americanii nu zic ca a trecut criza, ci că au ajuns la fundul acesteia. Cu alte cuvinte, mai rău de atât nu le va fi (cred ei). Iar România va intra mai târziu în criză. La fel cum va şi ieşi (adică printre ultimele ţări). Pentru că la noi s-a încercat din răsputeri ascunderea efectelor crizei (vezi tranşele FMI care merg direct la plata salariilor şi pensiilor, jongleriile de tip repo cu miliarde făcute de BNR pentru menţinerea leului sub vreun prag psihologic, sau obligaţiunile de stat emise de Ministerul Finanţelor care sunt în realitate tot nişte împrumuturi). Pentru că este an electoral, asta o ştie toată lumea şi e plin net-ul de explicaţii şi fabulaţii.
Din motivul electoral am spus încă din toamna anului trecut că noi vom simţi criza cu întârziere. Şi din cauză că românul şi-a făcut în continuare concediul pe meleaguri mai însorite şi a cheltuit la fel de mult ca şi-n anii trecuţi. Şi probabil că aşa va face şi în Decembrie (luna cadourilor). Asta dacă nu-şi ia cursul valutar zborul chiar după data de 6 Decembrie. Pentru că după această dată, criza îşi va arăta adevărata faţa hidoasă. Cea pe care s-au straduit alţii să o fardeze în timp ce nici noi n-am avut curajul să o privim în ochi. Iar cel mai greu ne va fi în lunile ianuarie-februarie 2010. Fără a fi vreun specialist în economie, sociologie sau ştiinţe politice, eu aşa presimt că se va întâmpla.
Mă întreb cât de jos se va duce leul în raport cu Euro? 5, 6 lei? Sper să nu ajungă totuşi la 7... Şi mai sper să mă înşel în privinta crizei...



