Alt studiu ne spune că telefoanele mobile NU cauzează cancer
| Sănătate |
Ultima servă în discuția fără sfârșit pe tema cancerului și a telefoanelor mobile vine din Elveția și înlătură orice dubiu dintre îndrăgitele noastre gadgeturi și tumorile pe creier, cel puțin la copii și adolescenți.
Martin Roosli de la Institutul de Sănătate Publică din Basel a chestionat 1.000 de tineri (din plaja 7-9 ani) din Norvegia, Danemarca, Suedia și Elveția. Din nefericire, 352 dintre subiecți aveau o tumoră pe creier iar 646 au fost folosiți ca grup de control din aceleași zone demografice ca și grupul testat.

Echipa de cercetare a analizat datele colectate și nu a putut găsi nicio legătură între folosirea telefonului și tumorile pe creier. De asemenea nu a fost identificiată nicio creștere a tumorilor care erau localizate în zone ale capului care au cea mai mare expunere. Cercetătorii au concluzionat că aceste rezultate ar putea fi influențate și de modul de folosire a telefonului mobil de către tineri care ar scrie sms-uri până când le-ar pica degetele dar rareori dau un telefon.
În sfârșit, putem scrie acest studiu în coloana celor „pro” (unde l-am trecut și pe cel de aici) și să folosim în neștire mobilul până când vor fi publicate rezultatele altui studiu care ne va condamna pe toți la o moarte lentă și chinuitoare.



