Sunt zilele dializei renale numărate?
| Sănătate |
Nu prea am cum s-o spun mai blând: afecțiunile cronice ale rinichilor sunt nasoale și deseori mortale iar numărul celor care suferă din cauza asta este în creștere, alături de cele ale diabeticilor și a hipertensivilor (care agravează această problemă).
Mai mult, tratamentul care-i ține în viață pe cei afectați – dializa – presupune câteva sesiuni a câteva ore pe săptămână în timpul cărora sângele este pompat printr-un circuit extern în vederea filtrării toxinelor pentru a înlocui doar 13 procente din funcționalitatea îndeplinită de rinichi, lucru care are ca rezultat extenuarea pacientului și așa slăbit. Nu mai iau în calcul costurile lunare ale acestei proceduri: transportul la spital (făcut cu ambulanța ori pe cheltuiala suferindului) plus cheltuielile medicale.
Datorită acestor inconveniente care afectează la nivel mondial milioane de oameni precum și bugetele sistemelor naționale de sănătate, a fost investită imaginația unor creiere istețe, bani și multă speranță în primul prototip al unui rinichi artificial implantabil care a fost dezvăluit săptămâna aceasta de către cercetători ai Universității California din San Francisco. Dispozitivul este rezultatul unei colaborări dintre biologi, fizicieni și ingineri la centrele de cercetare de pe tot cuprinsul Americii.

(Credit: UCSF)
Acest rinichi implantabil include mii de filtre nanometrice care îndepărtează toxinele din sânge iar celulele tuburilor conținute de BioCartridge acționează ca un centru de control metabolic al echilibării apei pierdute.
„Acest aparat este proiectat pentru a livra majoritatea beneficiilor unui transplant de rinichi adresând în același timp problema numărului mic al donatorilor de rinichi. Acesta ar putea reduce semnificativ povara afecțiunilor renale care apasă pe umerii a milioane de oameni din întreaga lume, reducând simultan și costurile medicale din sistemul medical american” – afirmă profesorul Shuvo Roy, conducătorul proiectului.
Echipa lui Roy mimează în esență un tratament validat care folosește un rinichi de mărimea unei camere dezvoltat în Michigan prin micșorarea acestuia la o mărime și formă ce permit implantarea acestuia în corpul uman fără a mai fi nevoie de medicamente cu efecte imuno-supresor ori de procedura dializei. Cu alte cuvinte, le-ar putea oferi suferinzilor șansa unei vieți normale.
Roy speră să aplice tehnologia fabricării siliconului împreună cu niște compartimente special proiecate pentru ca modelul să fie aproximativ de mărimea unei cești de cafea compusă din mii de filtre microscopice precum și un bioreactor care va acționa ca un centru de control metabolic al echilibrării apei pierdute atunci când un rinichi cedează.
Prima fază a proiectului a fost dezvoltarea tehnologiilor necesarea pentru a reduce dispozitivul până la mărimea necesară implantării acestuia în organism și testarea componentelor acestuia pe modele animalice – misiune care tocmai a fost îndeplinită. Următoarea fază presupune ajustarea dispozitivului pentru a obține compatibilitate umană și demararea procedurilor de obținere a avizelor necesare fabricării acestuia.
Le doresc succes maxim!



