Cuvinte cheie: star trek | teapa | yoghin

Probabil că de acum știți cu toții despre yoghinul indian (Prahladbhai Maganbhai Jani - cred că ăsta și vulcanul islandez Eyjafjallajökull au avut același naș) în vârstă de 80 de ani care pretinde că de la vârsta de 13 ani nu a mai mâncat și băut nimic timp de 70 de ani, fiind capabil să parcurgă zilnic 100 sau 200 de kilometri fără să transpire. Bineînțeles, nu a mai avut nevoie nici să exerseze metodele descrise aici.

Primul lucru care-ți vine în minte când citești rândurile de mai sus este că trebuie să fie vreo escrocherie la mijloc. Tocmai pentru a demonstra că are dreptate, yoghinul nostru a fost de acord să fie internat într-un centru de cercetare unde este supravegheat non-stop de o echipă de medici și specialiști din domeniul militar în speranța descoperirii unei explicații plauzibile sau a identificării metodei prin care presupusul impostor reușește scamatoria. După două săptămâni de studiere a subiectului, concluzia a fost că Prahladbhai Jani nu a consumat nici un aliment sau lichid și nici nu a fost nevoie să meargă la toaletă.

Povestea yoghinului fantastic apare pentru a doua oară în atenția opiniei publice internaționale, încă din anul 2003 vestea că există un om care de .mai multe zeci de ani nu a mâncat și nu a băut nimic făcând ocolul Pământului. Acesta afirmă că se încarcă cu energie prin intermediul meditației.

Evident că eu nu pot să mă pronunț obiectiv și corect în privința corectitudinii celor pretinse de către indian și trebuie să recunosc că asemenea specie de oameni ne-ar fi foarte utilă în domeniul explorării spațiului cu misiuni conduse de echipaje umane. Citind știrea mi-am amintit despre un episod din Star Trek - The Next Generation în care nava spațială Enterprise condusă de Jean Luc Picard întâlnește o specie extraterestră umanoidă care tocmai intra în următoarea fază de dezvoltare - cea în care se tranformau în energie pură - (este episodul 25 din seria a III-a, intitulat „Transfigurations”). Oare ăsta o fi cursul firesc al evoluției noastre? Nu că am fi în acest moment foarte aproape de următoarea fază...

Cuvinte cheie: faithless | overseer | rammstein

Pun aici clipurile video ale unor piese care chiar transmit câte un mesaj puternic (cel puţin pentru mine). Pe măsură ce-mi voi aminti şi de altele asemănătoare, le voi adăuga. De asemenea, sunt deschis şi la alte sugestii.

Cuvinte cheie: caragiale | dileme

După ce am scris postul ăsta despre un blog al lui Eminescu, m-a bântuit câteva zile o întrebare: "De ce a fost leneş la scris Caragiale?" - astăzi nu am mai rezistat şi am căutat pe net să aflu mai multe despre marele nostru dramaturg.

Am găsit informaţii interesante în două locuri:

Pe site-ul www.biblior.net sunt prezentate nişte însemnări ale lui Mateiu Caragiale (primul fiu al lui I.L. Caragiale). La un moment dat acesta îşi descrie tatăl ca fiind un "meridional leneş, înzestrat cu o inteligenţă şi o fantezie hotărât supranormale". Mai aflu ca I.L. Caragiale deşi era "neobosit la vorbă" ura să scrie. Scrisul înseamnă munca, iar munca nu-i era dragă. Visa să stea tolănit undeva într-un port în sud şi să ţină trecătorii de vorbă cu poveşti. Mic burghez fiind, nu era nevoit să scrie pentru bani, deci îi lipsea şi imboldul financiar (nu că cei care ar fi scris în perioada aia ar fi devenit din asta putred de bogaţi). Bine concluzionează Mateiu Caragiale: "Caragiale s-a cheltuit în literatură vorbită."

Cuvinte cheie: caragiale | creanga | eminescu | facebook | hi5 | messenger | twitter

Tipul ăsta chiar avea ce scrie! Adică despre ce! I s-ar fi potrivit ideea de blog ca o mănuşă (nu tu deadline-uri pentru articole, nu tu încorsetări de stil şi formă, trai pe vătrai nenică) Mai punea sus o poezie, mai modera un comentariu, poate mai cunoştea o femeie mai sensibilă care i-ar fi apreciat versurile... eu zic că ar fi fost marfă! Mai ales că a avut o perioadă (vreo 6 ani), în care se plângea că scria aproape tot ziarul Timpul de unul singur. Dar cum ar fi blogu' lu' Creangă? Cred că Ionică ar fi scris mai puţin...adică mai rar. Totuşi, parcă nu la fel de rar ca şi Caragiale, de altfel...