Cugetări
| Ce-mi trece prin cap şi lasă urme |
Of, of, bătrânețea..
Am menționat recent un film (pentru mine tulburător) care mă face să realizez că la nivel global nu suntem cu mult mai importanți decât un microb. Cu toate astea fiecare grăunte de nisip are valoarea lui și fiecare viață merită trăită. Când ne moare cineva din familie toți avem o perioadă când cădem pe gânduri, ne copleșesc vechi amintiri, ne gândim la sensul curgerii noastre pe pământ, după care viața își reia cursul și lucrurile merg mai departe, că așa e făcută lumea asta: morții cu morții, viii cu viii. Așa că, printre altele, am ajuns și la faza recuperării banilor reprezentând ajutoarele de înmormântare: de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) și de la „reuniunea" Humanitas (nicio legătură cu mai cunoscuta rețea de librării cu același nume). Răposata cotizase la ei aproape trei decenii, an de an, lună de lună, cu o consecvență derivată din mentalitatea pensionarului care știe ca n-are bani și, în nesiguranța lui, își întreține de la o pensie la alta un gând liniștitor: Foarte bine că m-am lipit și eu de o societate din asta de întrajutorare, altfel când o fi să-nchid ochii cu ce mă îngroapă familia? Citeşte mai mult... Comentează
|
||||
|



Gata, s-a dus și mătușă-mea, Dumnezeu s-o hodinească. Că mult s-a mai chinuit, biata de ea, până când bătrânețea și bolile într-un final au răpus-o. Uneori mă gândesc că a avut o rezistență demnă de o cauză mai bună. Săraca..
