Cuvinte cheie: amanta | casnicie ratata | dileme | experiente neplacute | liniste sufleteasca | zbuciumari

Astăzi voi încerca să descriu două scenarii. De fapt doar primul dintre ele. Celălalt îl voi posta în altă zi. Nu pot să spun că le-am trăit sau că mi-au fost povestite: pur şi simplu simt nevoia să scriu despre ele.

Scenariul 1: cazul omului (bărbat sau femeie, contează mai puţin, i se poate întâmpla oricui) care cunoaşte o persoană, se îndrăgosteşte de aceasta şi îşi pun viaţa la cale împreună (prin căsătorie sau concubinaj, aspect mai puţin relevant), convins fiind că şi-a găsit jumătatea (sentimentală). Totul este în regulă, viaţa îşi urmează cursul său firesc. Uneori, când vede o persoană drăguţă pe stradă sau în tramvai, parcă încep să-l macine nişte gânduri care debutează toate invariabil: "Cum ar fi fost dacă...?". Dar le abandonează repede cu ideea că totul este ok aşa cum e, a făcut o alegere bună.

Pâna în ziua în care eroul nostru întâlneşte o altă persoană. Circumstanţele sau detaliile noii întâlniri sunt mai puţin importante. Crucial este că, de data asta, ceva este altfel. În ce sens altfel? Greu de explicat în câteva cuvinte....ideea de bază e că personajul nostru principal simte în adâncul sufletului (sau al inimii) că noua sa cunoştinţă este adevarata jumătate, (adică genul celeia despre care iniţial crezi că e prea "cool" să fie adevărată, prea frumoasă să se uite la unul ca tine, sau că "joaca în altă ligă", ori "e venită din altă lume, paralelă cu a mea"). Normal, te îndrăgosteşti iremediabil de această nouă apariţie din viaţa ta. În acel moment începe calvarul sub forma întrebărilor din categoria: "Ce mă fac acum? Sunt deja angajat serios într-o relaţie cu o persoană faţă de care nu mai simt nimic...ba mai mult, cred că m-am înşelat când simţeam că ea este "aleasa inimii mele".  Şi, uite aşa, stai pe marginea unui abis şi te holbezi în el cu mintea golita de orice conţinut, cu un ghem de scânteieri în cap pe post de gânduri, cu un mărăciniş de îndoieli iscate dintr-o mulţime de întrebări şi nu reuşeşti să tragi nicio concluzie. Adâncimea "abisului" pe marginea căruia stai depinde de mai mulţi factori: căsnicia (pe ce motiv divorţezi, ştii ce traume provoacă un divorţ, ce vor spune părinţii mei/ai ei ...; dar cunoscuţii?), copiii (un amănunt care-ţi poate dubla instantaneu adâncimea abisului abia menţionat, asta fără să mai punem la socoteală stresul la care vor fi supuşi nenorociţii ăia dacă hotărăşti să-ţi urmezi inima), starea financiară (în asemenea momente e o adevarată încântare să mai ai câteva credite pe la bănci), starea de sănătate a partenerului (bănuiesc că dacă acesta suferă de vreo boală mai nasoală, acest lucru nu-ţi va uşura decizia şi cu siguranta nu-ţi va linişti conştiinţa). Şi, peste toate aceste "chestii" sâcâitoare, obsedanta întrebare, care te macină şi te chinuie neîncetat: "CARE DINTRE ELE E CEA ADEVARATĂ?".

Încerci să gândeşti logic (de parcă dragostea sau sentimentele ar avea vreo legătură cu aceasta), şi să te întrebi dacă nu cumva noua dragoste nu este doar o apariţie meteorică în viaţa ta, dacă nu te înşeli în privinţa ei, dacă nu eşti "orbit" de acest nou "Soare" din sufletul tău (pe fondul obişnuinţei şi rutinei la care ai fost supus în timpul pe care l-ai petrecut alături de "vechea")? În acelaşi timp, îţi simţi şi orgoliul plăcut gâdilat la gândul că ai reuşit o nouă cucerire, şi-ţi spui "uite, încă sunt o marfă care are căutare pe piaţă!" dar, din păcate, acestea sunt doar frânturi de lumină în acea sferă întunecoasă în care te zbuciumi (bineînţeles, doar în momentele în care nu te afli lângă "EA").

Îl las pe eroul acesta nefericit cu necazurile lui şi voi posta curând partea a 2-a...