Uşurează-te zâmbind!

Aberaţii

Cuvinte cheie: hartie igienica | pisoar | toaleta | wc

După un scurt pelerinaj pe care tocmai l-am întreprins în locul unde hârtia igienică este accesoriul cu care se finalizează procesul creativ, m-a lovit în moalele capului o stare emoţională aparte. Privind în zare cu pupilele dilatate şi cu bărbia tremurândă am căzut pe gânduri, meditând cu pioşenie la semnificaţiile profunde ale celor proaspăt săvârşite.

evlavieFiecare dintre noi vizităm cu sufletul îmbibat de speranţă acest miraculos lăcaş ori de câte ori ne simţim apăsaţi (dacă nu chiar contorsionaţi) iar el, printr-o misterioasă metamorfoză a energiilor, ştie să ne ofere aproape întotdeauna o binemeritată alinare, în aşa fel încât să-l putem părăsi cu inima uşoară şi plină de serenitate. În aceste condiţii fireşte că ne simţim legaţi emoţional de acest umil sanctuar care, dovedind o răbdare şi o mărinimie fără margini, ne oferă atât de mult fără să ne ceară nimic în schimb. Astfel devine chiar natural să dorim să-l personalizăm, să-i conferim unicitate, arătându-i astfel afecţiunea pe care i-o purtăm aşa încât şi el să se simtă iubit şi preţuit, lucru pe care îl merită cu prisosinţă.

După cum puteţi vedea în imaginea alăturată, subiectul meditaţiei mele de astăzi este o locaţie de importanţă crucială, comparabilă cu a oricăreia dintre marile metropole ale lumii. Nu mă miră faptul că semnul cu pricina se află în China, tărâm cunoscut pentru înţelepciunea sa multimilenară. 

Marile curente ale filosofiei chineze, taoismul, confucianismul şi mai ales budismul, toate recunosc faptul că buda este a doua noastră casă.

china
dublu1 Ştim cu toţii cât de perversă e dragostea, cum ştie ea să ne ia minţile de ajungem să nu ne mai putem concepe existenţa fără persoana iubită. Celor care se simt vizaţi le recomand o toaletă duală în care intimitatea cuplului este asigurată iar energiile masculine se contopesc în mod armonios cu cele feminine în virtutea principiului fundamental yin-yang, pentru care tot chinezilor trebuie să le fim recunoscători că l-au descoperit.
Iar celor care doresc să poată privi în ochi persoana iubită şi s-o ţină de mâini pe toată durata contopirii miresmelor le recomand călduros un model de toaletă duală special conceput pentru acest lucru. dublu2
Şi chiar dacă vorbim despre un loc al uşurării care ne umple de linişte sufletească, nu trebuie să lăsăm garda jos pentru că ne pot paşte pericole chiar şi aici:
pioneze alpinism
ghilotina E rău să te înţepi în fund, e şi mai rău să cazi şi să-ţi rupi gâtul, dar cel mai tare te îngrozeşte ca bărbat ce ai putea păţi la un pisoar dotat cu o ghilotină.
Problema cea mare este că vizitele efectuate la sanctuar sunt consumatoare de timp, iar cum trăim în mileniul vitezei timpul este tot mai preţios şi am început să căutăm soluţii pentru a efectua în paralel mai multe activităţi. De exemplu, dacă te grăbeşti să ajungi la serviciu şi în acelaşi timp simţi că te taie o c*care şi mai eşti şi constipat, poţi opta pentru un mijloc de transport ca şi cele de mai jos:
mobil2 tricicleta
În mileniul vitezei, când ai aşa mult de lucru şi eşti plătit(ă) în funcţie de realizări, normal că nu-ţi convine să pierzi din productivitate din cauză că trebuie să mergi la toaletă, aşa că de ce să nu produci atât pentru satisfacţia şefilor cât şi ca să o hrăneşti pe EA, cea care de fiecare dată îţi ia ca şi cu mâna ceea ce te apasă? Mai ales ca utilizezi organe diferite pentru cele două activităţi, deci de ce nu le-ai exploata în paralel, nu?
birou1 birou2
Dacă eşti bărbat şi ai o şefă tinerică, machiată, aranjată, care pe de-o parte îţi alimentează fanteziile iar pe de altă parte te stresează de-ţi sar capacele, cu siguranţă te-ar reechilibra emoţional un pisoar ca cel din imaginea alăturată. birou3
directiune_angajati Şi, până la urmă, indiferent dacă ne place sau nu, toate toaletele din marile companii sunt organizate aşa. Dacă eşti angajat trebuie să stai jos. Şi ar fi bine să ai o umbrelă. :D
Cum peste tot se afirmă că transparenţa pe toate nivelele este un obiectiv major, ideea a fost implementată şi la WC-urile publice. Dar stai liniştit, tu îi poţi vedea pe ei dar nu şi ei pe tine. Deşi dacă stai înăuntru şi eşti în focul creaţiei ar fi interesant să vezi cum cineva de afară se holbează fix la tine. Te-ai putea abţine să nu te întrebi: Şi dacă totuşi mă vede?

transparenta

 

Faptul dacă eşti bărbat sau femeie poate da experienţei de a te uşura o conotaţie particulară, izvorâtă din diferenţele în primul rând anatomice iar apoi culturale (este de notorietate faptul că bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus, cu tot ce decurge de aici).

Conflictul bărbaţi-femei pe tema poziţiei "de repaos" pe care trebuie s-o aibă colacul de la toaletă este binecunoscută. Odată cu era emancipării femeilor acestea au găsit şi soluţii să tranşeze problema. Unele pun direct punctul pe i (soluţii cam atipice pentru majoritatea femeilor), altele au la bază manipularea, o tehnică în care femeile se descurcă mult mai bine decât bărbaţii. Deci băieţi, nu vă mai îmbătaţi cu apă rece: realitatea dovedeşte că nu sunteţi prea străluciţi când vine vorba să loviţi o ţintă cu precizie. Aşa că decât să murdăriţi tot în jur mai bine luaţi lecţii de la noi, care ştim să facem treaba CORECT.
pentru_femei control_jet
Toată lumea ştie că bărbaţii sunt comozi şi nu prea ştiu ce e pudoarea. Aşa că barurile au început să fie prevăzute cu pisoare montate direct la bar. Dacă tot bei bere după bere şi te simţi aşa de bine, de ce să te deranjezi să te mai duci la baie când te poţi goli chiar acolo, la botul calului. Păi nu? bar

Fetele ne evaluează tot timpul. Oare e de bine sau de rău?

fete1

fete2

Dar nu e de mirare că ne evaluează, pentru că le place al naibii să se aşeze în poala unui bărbat puternic şi doar trebuie să ştie să aleagă.
statuie1 statuie2
statuie3 Te-ai decis cu ce fel de muniţie tragi la ţintă de data asta?
 
Pe teme similare:

» Toaleta Nerocarbonio este făcută din fibră de carbon

Îmi plac mașini sport și super sport. Un lucru pe care-l au în comun mașinile de curse și cele de viteză este folosirea fibrei de carbon pentru fabricarea unor componente. Materialul este ușor și foarte puternic deși are dezavantajul...

» WC motorizat - vin vremuri de cacao

În imagine îl aveți pe Dave, foarte mândru de ultima sa invenție: WC-ul mobil făcut dintr-o toaletă reciclată, șase suluri de hârtie igienică și un volan încropit tot dintr-un colac de WC. Micul monstru are un motor de 6.5 cai putere...

» Un seif ingenios

Poate ai niște bani prin casă și te îngrozește ideea că ți-ar putea dispărea dacă omul negru s-ar strecura cumva la tine în bârlog. Poţi folosi ideea din imaginea alăturată, numai să nu-i rătăceşti printre celelalte rufe murdare...

» Tipuri de hârtie igienică

Ultimul post pe care-l scriu pe tema asta. Nu vreau să devin obsedat (sau să-mi devină subiectul ăsta o obsesie, în fine), dar ca urmare a postului meu cu ştersul la fund, am primit un e-mail pe care m-am gândit să-l împărtăşesc cu...

» Te ştergi corect la fund?

M-am hotărât destul de greu să abordez subiectul "locului unde chiar şi împăratul merge singur". Şi nu din cauza vreunor prejudecăţi dar eram sigur că a fost deja tratat pe vreun site/forum/blog pe teme medicale. Căutările mele mi-au...

Adaugă comentariu


Abonare RSS
Twitter